jueves, 5 de febrero de 2015

Elena Udrea, victimă culpabilizată de public.

Desi "ratiunea de a fi" a institutiei denumita "stat" este aceea de a proteja fiecarei persoane, in mod echilibrat (50% / 50%), atat exercitarea atat a drepturilor cat si a obligatiilor, avem in fata ochilor o imagine in care "statul", lasa pe oricine vrea, sa dea cu piatra in Elena Udrea (inregistrand insa tot el, statul, cu scrupulozitate, "vanataile" victimei) iar in momentul in care Udrea (victima) incearca sa intinda mana ca sa indice directia sau persoana de unde vine piatra, "statul" ii cere ca, ori sa dispuna de probe concrete, ori sa taca.

In limbajul juridic spaniol asta se numeste "Falta de proteccion estatal" ("Lipsa de protectie statala", evident, a persoanei) si obliga individul (obligat de propriul "instinct de conservare") la ceea ce se stim ca se numeste "legitima aparare".

Acest tratament dezechilibrat este menit . . .  sa o opreasca  pe Udrea sa se mai exprime politic, exprimarea politica fiind de fapt "arma forte" (atuul) Elenei Udrea).
Pentru ceea ce azi inseamna la vorbitorul de limba romana, "stat", interesul maxim e ca Udrea sa taca.



Ma uitam aseara ce intrebare absurda punea Sorin Avram, (aliniindu-se si el isteriei sociale generale, modului in care e tratata Udrea), cerandu-i sa spuna motivul pentru care crede ea ca . . . Coldea ar avea ceva cu ea si sa spuna de cand a simtit asta iar daca a simtit, de ce nu a spus de atunci.

(Cand va reporteri ma intreb ma gandesc ca sunt si ei un soi de anchetatori, adica pun intrebari la care nu exista raspuns, dar sa pui intrebari la care raspunsurile iti sunt deja la nas, nici nu i-as mai pune nume unei asa  . . . inteligente).

Pai, nu stim cu totii ca Udrea a fost "candidat la presedentie"?
Si ca, si fata de ea, si fata de oricare dintre ceilalti concurentiu "au avut ceva" cateva bune milioane de oameni? Ca unii "ii tin pumnii unuia", si ca prin asta, apar ca impotriva celorlalti?

Unul poarta gand pasnic, altul gand agresiv. Dar cata vreme gandul ramane in cap, si nu iese in public, nu poate fi luat in calcul, in nici un fel de "ecuatie juridica".
Nu poti reclama . . . simple pareri. Nu poti reclama simple prezumtii, ci doar (ca in cazul "violentei domestice"), un pericol care devine amenintare clara la viata ta.

Ori Udrea, asta a facut. A facut cunoscut ca isi simte viata amenintata si a indicat directiile din care ii apare ca ii vin amenintarile. Dar, odata sesizate institutiile abilitate, ele sunt cele care trebuie sa caute urme, urme care sa confirme (sau sa infirme aceste temeri), si nu reclamantul.

Apare clar ca daca ramanea Maior pe functie, temerea nu ii era aceeasi. Acuma daca ma intrebati de ce din doi caini pe care-i stiu a avea "gaura in gard" in drumul meu catre scoala, nu imi e frica in acelasi fel de amandoi, ce as putea sa raspund.
Fiind vorba de indivizi diferiti, avem de a face cu personalitati diferite. A spus-o si Udrea si o repet si eu: indicarea lui Coldea nu este o "incriminare in sine". Este o temere, o temere care se poate dovedi "justificata" sau "ne-justificata".
Este o temere care se putea stinge prin contra-argumente, sau printr-o asumare s faptelor complementata cu o schimbare de atitudine al celui ale carui argumente nu sunt, cum zic eu "in boloboc"

Din toata "persoana colectiva" care a exercitat presiuni asupra ei, Elena Udrea e simtit cel mai clar "rasuflarea in ceafa" a reclamatului Coldea.
Daca Udrea arata catre o persoana dintr-un grup, de ce grupul sare ca spre grup ar arata cu degetul?
Acest mod venit din partea institutiei numite "stat" in vocabularul juridic spaniol il gasim sub titulatura de "Culpar a la victima"
Coldea a fost si el (ca tot omul) partizan al vreunuia din cei 14 candidati, si in mod automat (deodata cu asta), impotriva candidatului Udrea, asa cum si eu (spre ex) am fost in favoarea candidatului Udrea, si in mod automat, alegerea insasi ma situat (normal) impotriva celorlalti 13 candidati,

Dar in vreme ce eu am impins (cu votul) pionul meu o patratica inainte (fiind dealtfel si singura influenta pe care "regulamentul de joc" mi-o si permitea), inteleg ca domnul Coldea a facut presiuni (prin Ghita) asupra Elenei Udrea nu numai ca aceasta sa nu intre in joc (dar deja ea intrase si . . . rememorand, imi aduc aminte de un soi de pendulare a Elenei Udrea, intre a-si continua parcursul sau a ramane pe loc) ci a facut presiuni si . . . sa-si incetineasca pasii.

Asta denotă ca acest domn Coldea a influentat in alt mod, pe o a treia cale (si afara din regulamentul acestui joc, numit "alegeri"), afară din ce cele doua căi pe care legea i le permitea:1) "votul personal";si 2) "exercitarea atributiunilor sale de serviciu";
In casă (in familie), presiunea asta (daca se adevereste) s-ar numi "violenta domestica". Afara (in spatiul public) zic eu ca s-ar numi "persecutie".
E de presupus ca intre toate a contat mult in ecuatie, (in ochii agresorului) si faptul ca Udrea era, totusi, o "femeie singura".
In afara de asta s-a vazut pe tot parcursul campaniei (si mai ales in ziua votului) ca Elena Udrea a fost "faultata" in toate chipurile (atat de un public misogin si slab calificat in ce priveste "cultura politica" cat si piedici puse (mai mult sau mai putin subtile) de "autorizati pe diferite posturi de control", posturi de control ce trebuiau sa concure le asigurarea cadrului legitim de desfasurare a concursului.

Conform cu ceea ce in limbajul juridic spaniol se numeste "Teoria del delito", "subiect activ". . . element in shttp://es.wikipedia.org/wiki/Persecuci%C3%B3nvarsirea unui "ilicit penal" este "persoana fizica". O "persoana juridica" nu constituie "subiect activ" de un delict ,deci cade culpabilizarea pe care agresorul o face victimei cum că, indicand cu degetul spre un individ aflat intr-un grup (grup = "persoană juridica colectiva"), Elena Udrea ar ataca de fapt "institutia".

Acum, "statul" in loc sa clarifice . . . ce anume s-a intamplat la ultimele alegeri, intamplari ce au dus la o deformare grava a configurarii clasamentului (atat din punct de vedere al "pozitiei" cat si al "numarului de puncte"), caută sa dea satisfactie, nu apărand drepturi ale "persoanelor concrete" ci incercand sa satisfacă cerinte acelei "persoane colective nelegitimate" = "public".

Astfel "statul" pune urechea la rumori ale publicului (persona de existencia ideal) care vin si focalizeaza pe un determinat "subiect de drept", dar leaga cu grija mainile si gura acelui "subiect" in orice clipa ar incerca să se apere.

Elena Udrea nu apartine prototipului de individ agresiv ci prototipului de individ pașnic.
Atacul ei nu este de fapt "atac" ci "contra-atac", nu atacă ca sa atace ci cand atacă o face doar ca sa se apere.
Societatea civila trebuie sa urmareasca atent intregul "joc", sa caute a avea mereu o vedere panoramica asupra jocului, si mai ales, . . . . persoanele cu "vocatie politica" sa caute sa se legitimeze (la ce "cluburi" politice ii poarta propriul interes), pentru ca altfel ramanem intr-o vesnica bulversare (convenabila pestilor de ape tulburi, de ape bulversate), bulversaj ce mentine "vanatul" intr-o stare de ameteala, deplin convenabilă indivizilor lipsiti de valente democratice.

No hay comentarios:

Publicar un comentario