miércoles, 17 de agosto de 2016

Orizontul politic vs orizontul profesional

Pai, am sa abordez aici o tema in al carei subiect unii se incurca pentru ca nu stiu, altii pentru ca nici nu vor sa stie, altii, nu doar pentru ca nu vor sa stie ei insisi, dar nu vor sa inteleaga corect tema, nici ceilalti, si tot asa.
Politica fiecaruia in parte, de traire a Vietii (chiar si a celor care nu admit ca ceea ce ei fac, ar fi tot politica).
Omul zilelor noastre traieste (concomitent), doua planuri, doua fatete (ale aceleiasi monezi, Viata).
O fateta a acumularilor profesionale si o fateta a acumularilor politice.
Ma rog, cele doua fatete au interferente care le face uneori greu de distins (si asta mai ales in practica), pentru ca in teorie, este (ca norma generala) mult mai usor de desfacut firul, in patru.

Ambele activitati sunt "acumulari de cunoastere".
Cunoasterea din domeniul profesional este o "cunoastere specifica", o "cunoastere focalizata", (precum focalizeaza o lanterna sau, o lupa) cu concentratie pe un determinat domeniu, in timp ce cunoasterea din domeniul politic este o "cunoastere vasta"(ampla).

Orizont politic
Am reprezentat eu (prin desenare), ceea ce (in viziunea mea) inseamna "orizont politic" si ceea ce (tot in viziunea mea) inseamna "orizont profesional.

Astfel vedem cu mai multa claritate ca "vastul" de care facem vorbire pe aici se refera pe de o parte la acel "vast maxim" de 360º, dar in acelasi timp si la "lungimea de unda" (la . . . . hai sa ii zicem "frecventa").
Precum ceva (precum un obiect) care pica in "oglinda de apa" si produce reverberatii,  acele "unde concentrice" carora le spunem "cercuri".
Putem spune ca fiecare individ uman este (el insusi) o "statie de emisie-receptie", si cu asta, putem sa mai adaugam si aceea ca, fiecare om este o statie de emisie receptie de diferita "putere instalata".

Unii, "lucram" in "unde lungi", altii in "ultralungi", in "scurte", in "ultra-scurte".
Daca nu suntem un receptor adecvat lungimii de unda in care este emis un mesaj sau altul, ne trec mesajele prin urechi ca trenul prin tunel, ne-lasand nici o urma.

Orizontul profesional (in comparatie cu orizontul politic) este un "orizont ingust".
"Fanta de vedere", cand facem vorbire de "orizontul profesional (si mentinem comparatia cu "orizontul politic") poate fi asemuita unor "ochelari de cal".

Orizont profesional
Orizontul profesional are o amplitudine limitata (restransa, redusa).
Individul bine pregatit profesional dar slab pregatit politic, ramane, in actiunile sale, descoperit, fiind acest tip de individ, "eficace" dar nu "eficient".

Ca sa intelegem mai usor diferenta (si magnitudinea) celor doi termeni ("eficace" si "eficient") e de spus ca (spre exemplu), este eficace, dar nu eficient, sa omori o musca cu un tun.

Orice "bun politician" este precum in sah, alta piesa decat "pionul", in timp ce orice "bun profesional" nu are, in realitatea Vietii, o anvergura politica mai mare ca a oricarui pion.

Circula un banc, printre noi, elevii din generatia mea (cam la nivel de anii 1975), care zicea cam asa:

Un nene ramane, cu masina, in pana.
Nestiind ce sa ii faca, a facut cu mana uneia dintre rarele masini ce se abateau pe-acolo.
Dintr-una coboara, oferindu-se sa il ajute, un alt nene (hai sa ii zicem, un "sofer-mecanic")
Mecanicul ridica capota motorului si ii zice soferului de la volan:
- "Da-i o cheie".
Ii da nenea soferul o cheie dar, sa porneasca, pace.
- "Da-mi un ciocan", ii zice nenea mecanicul, lui nenea soferul.
Ia mecanicul ciocanul, da (cu grija) intr-un punct anume (poate la carburator, unde de regula ramanea plutitorul blocat, poate la electromotor . . . nu stim) dupa care ii spune iarasi lui nenea soferul:
- "Ia mai dai o cheie"
Ii mai da nenea soferul o cheie, si . . . motorul porneste.
Bucuros nevoie mare, nenea soferul vrea sa isi rasplateasca binefacatorul si il intreaba:
- "Cat face?"
- "100 de lei", a raspuns mecanicul.
- "Hai bre, asa mult pentru o lovitura de ciocan?" a intrebat nedumerit nenea soferul.
- "Pentru lovitura de ciocan, 5 lei. Iar restul, pentru ca am stiut unde trebuie data"

Din asta se poate intelege foarte usor, ca politica are o valoare extraordinara, ca o proasta politica ne baga in gaura in timp ce o buna politica ne scoate la mal (la malul cautat, la "pamantul fagaduit").
Problema ramane aceea ca fructele politicii sunt asa de indepartate, ca nici nu avem capabilitatea de a le vedea.
Politicianul este de fapt, un ghid, un fel de "serpas" care cunoaste poteca.
Profitand de faptul ca "fructele politicii" sunt prea indepartate spre a fi vazute, multi oameni care nu cunosc calea, multi escroci se baga in fata spre a face pe ghidul, luand banii (taind bilete) drumetilor dar in fapt, necunoscand nici el insusi drumul, si plimband, ratacind pe acei drumeti, pe drumuri fara noima, precum ar face un taximetrist rau intentionat, cu tine (cititorule) prin vreuna din marile metropole ale lumii, unde ajungi pentru prima data.

Problema ramane omului, arta de a identifica "rau-intentionatul" de "bine-voitor".
De regula, rau-intentionatului ii platim fara sa cracnim iar pe bine-voitor, il luam la suturi.
Dar (ce sa-i facem), asa e omul :)


No hay comentarios:

Publicar un comentario